Autor: Cristi S.

Nemurire

Ma macina...ma macina ceva!!!Ce?Incerc si eu sa inteleg dar nu pot...nu mai pot sa gindesc...ma simt gol ...ma uit in oglinda si nu vad nimic.Parca as fi orb,nu pot sa vad nimic.Ma simt la fel ce si cei care ridica bastonul alb in sus,cerind intelegere si ascunzindu-si ochii dupa ochelarii fumurii ca sa nu se vada sclipirea care a disparut din ei...incerc sa vad ceva.Zaresc parca un chip in ceata,incerc sa vad si eu ceva,dar ce?Vad un chip ,chipul meu,ceea ce eram cindva.Eram omul care iubea vata de zahar,imi placeau pufuletii, merele glazurate, acum nu le mai simt gustul.Pentru mine totul este sec acum.Nu mai vad, nu mai simt,ma simt atit de insignifiant.Am pierdut ceva...acel ceva care ma facea sa simt dulcele vietii...acel ceva care nu resuesc sa inteleg ce este?Oare asta sa fie granita dintre bine si rau...este acel moment in care nu mai stii ce sa faci...orice ai face nu te ajuta,de fapt ce vroiam sa zic???A, da...zaresc un chip , vad o lumina,asta vreau eu sa vad...s-a rupt o bucata din mine,am pierdut busola care imi arata nordul,care ma tinea in echilibru ...ma macina faptul ca nu mai sunt ceea ce am fost cindva,eram...da nu mai sunt...am murit,si oricit as incerca sa ma trezesc la viata nu mai reusesc...vad ca cineva vine la mormintul meu cu flori.Cine este acea persoana?Se pare ca cineva imi simte lipsa,numai ca acum este prea tirziu,caci eu am parasit lumea celor vii...ce pacat ,cat de mult mi-as dori sa pot simtii si eu mirosul acelor flori care stau acum pe mormintul meu,sa le simt petalele si cit sint de firave;mi-e mila de ele caci in curind se vor ofili si vor muri.Poate asa le voi putea cuprinde si eu...le voi putea simti din nou.Si totusi cine este acea persoana?
Pentru un moment simt o caldura in mine , parca incep sa simt din nou caldura vietii,dar uite ca aceea persoana pleaca....nu se mai uita in urma,pleaca si ia florile cu ea.De ce?Credeam ca erau pt mine.De ce le-a luat?Erau asa de frumoase! Imi vine sa plang dar am ochii uscati,goi,fara sclipire,un intuneric ii umbreste...ma uit dupa acea persoana pina nu mai reusesc sa o vad.As fi putut sa ma duc dupa ea da ceva m-a oprit nu am putut.Am sa stau si am sa o astept poate se va intoarce.si poate atunci imi va lasa florile nu le va mai lua.
Am stat zile si nopti si degeaba , nu sa mai intors...Am inceput sa ma satur sa mai astept. Stateam in zadar,a mai trecut cineva pe la mormintul meu dar nu era cine vroiam eu sa fie...nu mai ingrijea nimeni locul in care ma odihneam... Dar chiar cind incetam sa mai cred ca nu va mai aparea acea persoana a venit si mi-a adus doar o petala de la o floare,era o petala alba.A lasat-o acolo ,si a inceput sa imi aduca zi de zi cite o petala,pina cind mi-a acoperit mormintul cu petale.Intr-o zi a venit si mi-a adus o floare intreaga cu petale albastre.A fost ultima...de atunci nu am mai vazut-o...si albul petalelor a disparut.Vintul le-a suflat de pe mormint...a ramas doar acea floare albastra care nici acum nu s-a ofilit. Ma uit la ea zi de zi si nu inteleg de ce ramine tot asa. De ce nu se ofileste? De ce nu moare? O fi oare nemuritoare?